Nu am mai scris de mult. Nu stiam ce si cum. Zilele astea am fost mai aiurita ca de obicei si am primit (in sfarsit!) cartea "Panza de paianjen" (de Cella Sergi), care m-a facut sa-mi schimb gandirea, si poate si sentimentele.
"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul." Cella Serghi
"Greşeala pe care o face fiecare dintre noi este că se gândeşte prea mult la micile lui înfrângeri, la dorinţele lui personale şi prea puţin la acest miracol care e viaţa, la obligaţia pe care o avem faţă de ea, obligaţia de a o face mai frumoasă, mai bună." Cella Serghi
"Ceea ce mă atragea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit." Cella Serghi
Tot ce tine de Cella Sergi ma fascineaza si nu ma pot dezlipi de cartile ei ore bune. Atunci cand citesc "Mirona" sau "Panza de paianjen" ma transpun in alta lume, cu alte personaje, cu alte idei, cu alta mentalitate, departe de tot ce ma inconjoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu